Jingle bells, jingle bells, it*s Christmas time in the city...

Cu riscul de a parea demodata, trebuie sa spun ca am o plangere...Craciunul 2008 a venit fara zapada...altfel, frumos gatit - e drept - cu o raza de soare prinsa la gat pe post de fular, si miros de iarna (cu grade minus si tot tacamul), colinde, cozonaci, sarmalute si alte ”romanisme culinare”, vinut cu scortisoara, braduti, coronite, beculete, lumanarele, beteala, Hrusca, leneveala..

Nu stiu despre voi, dar eu nu prea stiu ce sa fac cu atata timp de lenevit...Ne intalnim, mancam, bem, mergem, zgaim ochii la teveu, iar mancam, iar bem, iar mergem, iar zgaim ochii...Aaaa, mai citim - ca s-au cam adunat romanele pe noptiera in asteptarea momentului prielnic, iar ne intalnim...si tot asa...Nu-i rau, e adevarat....dar nitel plictisitor, parca...

Cum am uitat ”culoarea” Craciunului? CADOURILE....frumoase, lucioase, invelite in ambalaje de calitate, ”ochioase”, cu fundite...simbol al generozitatii si al dragostei impartasite!

Din pacate, mai neglijam ceva...momentul pios, intoarcerea catre Dumnezeu, chiar si in momentele de bucurie...Dar asta e omul...

Sa nu umbrim insa bucuria care pluteste peste noi...Sa incercam macar sa o pastram cat mai mult posibil!!

Sa facem din urarea ”Craciun fericit!” un leitmotiv al anului care va urma - pentru inceput - si al celorlati...Ce ar fi sa ne salutam de acum incolo cu ”Un an fericit!”, ”O zi fericita!”...Cu atatea ”fericiri”...poate am reusi sa gustam miracolul!

http://www.123greetings.com/events/christmas/merry_christmas/christmas77.html

FARA...

Uite ca se implineste aproape o luna de cand n-am mai postat nimic...Intentii am avut...Ce mi s-a intamplat spectaculos in ultima vreme? LONDRA ar fi raspunsul. Este un miracol de capitala, si nu o sa incep sa descriu obiectivele turistice ca un ghid constiincios. Vreau doar sa surprind impactul pe care l-a avut asupra mea...Exceptand momentele (acum hilare) in care era sa fiu calcata de masini (evident ca in prima zi m-am uitat mereu in stanga la traversare!!!), imbulzeala de la statia de metrou Covent Garden (unde nu mai puteam realmente sa respir), ziua de hoinareala prin Saint James Park (si imprejurimi) - cand mi-am sucit glezna, pentru ca nu mi s-a parut deloc esential pe unde calc (detalii...), ci mai mult sa inghit totul cu privirea!!! - totul a fost PERFECT. Ce rau imi pare ca nu am la indemana un cuvant mai cuprinzator!!! ”Perfect” suna asa de previzibil si anost...dar o sa ma folosesc pana la urma de el...Revenind, am avut mari emotii, dar maaaaaaari...in primul rand pentru treaba pe care o aveam eu acolo, pentru oamenii pe care i-am cunoscut si care au lucrat cu mine, pentru intalnirea cu Royal Opera House, pentru ”Tales of Hoffmann”, pentru Villazon (o minune de om!), pentru parcuri, muzee, VERDEEE, ploaie, primii fulgi de nea pe 2008, amabilitate, Starbucks, ”morning” blueberry muffins, ”please, mind the gap”, muzica din difuzoarele statiei ”Queensway”, veveritele - animalute de companie - in Hyde Park (si nu numai), engleza ENGLEZAA!!!!, ”are you ok, madam”?-ul din magazine, piuitul ”civilizat” al Oyster-cardurilor (la fiecare statie de autobuz), felul deosebit de amabil in care iti indreptau pasii pierduti..., Eliana (speciala si generoasa!), senzatia de libertate pe care o traiesti in marea de lume - divers colorata!!! Ar trebui sa mai respir putin, nu?? Gata, ma relaxez si retraiesc ”London moments” postand cateva poze ”graitoare”

And so it is...

just like you said it would be...life goes easy on me, most of the time...
AND SO IT IS...A SHORTER STORY, NO LOVE, NO GLORY, NO HERO IN HER SKY...Can*t take my eyes off you...(The blowers daughter)...E dureros. ATAT. DUREROS DE FRUMOS! fara cuvinte...doar: HELLO, STRANGER!

Greva!!!

Cuvantul a devenit deja o constanta a societatii noastre. Mai mult, ne caracterizeaza! Suntem mai priceputi decat oricare altii sa ne sabotam propria viata prin ”greve”...- si nu ma refer aici la problema concreta care tine prima pagina a ziarelor din toata tara - revolta din invatamant!- ci la talentul romanesc innascut de ”a se rascula”. Mereu nemultumiti, mereu ”capsati”, nervosi, mitocani, gata oricand de ”a gratula” pe oricine cu o ”romaneasca” neaosa referitoare la origini....romanii scandeaza, cer, urla, stau, se imbrancesc, se imbulzesc, dau din coate! - ORICE, numai munca NU. Acum biata natiune nu e de condamnat fara sa-i acordam principala atenuanta: cum ”pestele de la cap....incepe sa miroasa”, mai-marii nostri sunt adevarate modele: unde s-a mai pomenit sa fii platit pentru orele de somn prestate in folosul comunitatii?? Doar in ”Romanica”. Asadar, lume! de ce sa nu castigam bani pe ”stat” (sinonime: sezut, lenevit - sa nu dam nastere la confuzii!)? Ce ne pasa noua ca - de fapt - ne taiem singuri craca? Romania are comportamentul unui copil de bani gata: cere, cere, cere, cere....fara sa dea nimic in schimb si fara sa ”cugete” o clipa macar ca, de unde nu pui NIMIC in loc, poti lua ”DECAT” NIMIC (ca sa ating o alta ”durere” a unui popor care a uitat sa se exprime!!). Dar asta e alta poveste...

Blablabla-uri...

Octombrie m-a insiparat - pare-se...daca ar fi sa ma iau dupa numarul postarilor din aceasta luna..De fapt, toamna e muza!! Sunt teribil de incantata de soarele caldut, care nu se da batut asa usor, de hainele intermediare, de reflexele aurii pe care le surprind in cele mai banale si neinsemnate lucruri din Bucurestiul travestit (da, nu mai e cenusiu: are culori de carnaval: rosuorangevioletalbastrudeschisgalbentipatoruginiu, in continua trasformare. Si oamenii sunt parca mai dezinhibati, fericiti de dulcea stare ce aduce a primvara! Daaa, acum este momentul cand, daca inchizi putin ochii si te lasi ”muscat” de soarele cu dinti de lapte, poti confuda cele doua anotimpuri. Tradatoare sunt totusi culorile care, desi stralucesc, ascund sub glazura patina timpului...si mirosurile: se simte in aer iz de apus..., dulce-amarui, de tinerete pierduta - doar o clipa castigata inaintea trecerii spre...altceva. Toamna e doamna melancolica, ce priveste pierduta spre amintiri...Primavara e fetiscana despletita al carei drum e croit din fagaduinte si sperante. Toamna e concluzie...primavara e o intrebare (de cele mai multe ori sigura de raspuns)!

Joi...toamna...

E joi, o zi cam ”stearsa” a saptamanii..Da, ”stearsa”, ”searbada”...joia nu inseamna nici promisiunea weekendului, nici nu aminteste de faimoasa ”luni” (pentru care toti afisam o simpatie deosebita!), a carei existenta e deja istorie. Joi e si ea, printre celelalte...la numar...Da, dar azi e joi si e toamna...Stii, mi se pare ca aceasta zi de joi e ca o femeie proaspat machiata...satula de anonimat! Azi, joi mi s-a parut la inaltimea zilei de sambata (poate si pentru ca am fost libera si am reusit sa o privesc!). Acum isi revarsa rochia aurie in degrade si bate rapid din evantaiul din frunze fosnitoare divers colorat...isi dramuieste cu grija trecerea, ca o adevarata doamna...In curand va disparea dupa cortina neagra a serii, lasand in urma covor de frunze moarte, fum, fosnet, parfum discret de gutui, soare prafuit si...

Dar s-o privim, sa nu distrugem farmecul clipei...s-o imortalizam ca pe un talisman norocos...E ea, tomnatica zi de JOI!

Duminicile mele

uneori vii, alteori triste...fac parte din viata, fie ca ne gandim sau nu la ele...Imi place sa ma trezesc in zgomote de duminica (clinchet de vase, muzica in surdina - sau nu -, franturi de stiri de la ”tranzistorul” acum inlocuit, datorita tehnologiei Hi-Fi, cu ”sofisticarii” pornite din telecomanda. Paranteza: mi-e dor de el, de zbarnaitul de bondar prin care isi facea simtita prezenta cand Mei cauta dimineata teatru radiofonic. Dupa micul acces de ”tuse”, minunatia ruseasca facea sa se inunde camera de povesti cu miez care - acum realizez - mi-au hranit copilaria!!! Uite cum haladuiesc fara sa-mi dau seama...Revenind: mi-e drag sa ma trezesc in zgomotul ”tictacos” al ceasului de perete (care stie cu siguranta ca e duminica si parca nu e asa agresiv ca in diminetile obisnuite)..Aaa, si ador mirosul de duminica (proaspat, de sarbatoare...un amestec de cafea, sapun, pasta de dinti, aer proaspat, roua si paine prajita!!!) Da, asa miroase: a promisiuni de liniste, de relaxare, a lene, a mieunat alintator...Daaaa: duminica e o pisica...Toarce cu nesat senzatii minunate!! Duminica imi sunt dragi asternuturile mooooi, fine...pe care le parasesc cu greu doar pentru razele soarelui care-mi spala ochii..Acum e toamna si...desi firav, prietenul meu din copilarie imi aminteste ca afara e viata...Il ajuta si copiii din fata blocului si porumbeii care uguiesc neincetat in asteptarea festinului de dimineata...Incepe o noua zi - molcoma, ”ardeleneasca”, asezata, cu atat mai pretioasa cu cat nu facem nimic pentru ea: o primim doar cadou. Vreau sa despachetez in fiecare zi - cu nerabdarea copilului din mine - fiecare astfel de moment!!

Bucati de...viata

cu nume de Fornetti. Suna a reclama, insa e o imagine care ma urmareste de ieri...La Piata Unirii, in tumultul - deja ingrozitor dar tipic, din pacate - al strazilor din Bucuresti, era sa ma impiedic, literalmente, de un mosulet...Am incercat sa-l evit, sa-l depasesc...el insa era hotarat sa-si urmeze drumul ”testos”, in ciuda eforturilor mele disperate. Dar m-a dezarmat: era atat de preocupat de punguta lui din hartie colorata...O tinea cu sfintenie aproape si cu o atentie nemarginita. Din cand in cand musca incet cate o bucatica de pateu, pe care o molfaia cu pofta...Induiosator. Manca niste pateuri - luate cu cine stie cata truda - pateuri care pentru el insemnau ”hrana”, din asta moderna, din magazine ale caror nume probabil ca nici nu le poate pronunta. Pateuri....Ce poate fi atat de special? Oare de ce mi-au dat lacrimile?? Pateuri ”delicatesa” pentru o gura infometata, privata de multe, poate prea multe placeri, inghitituri mici dar hotarate din viata...

Micile bucurii ale...Toamnei

Castane din casute proaspat parasite, raspandite pe trotuar, frunze alergand hai-hui dupa bunul plac al vantului, stropi de ploaie - din ce in ce mai hotarati - dimineti care incep deja sa ”stranga”, umbrele (mi-ar placea cat mai viu colorate, nu cenusii, negre, triste), ochiuri de apa (a caror poezie e stricata de soferii neglijenti care au o pasiune aproape bolnava de a-i improsca pe nevinovatii pietoni), culoare (MULTA CULOARE!!!)...Toamna ma simt pictorita - in intentii, cel putin...Din pacate nu sunt un talent insa, de cand ma stiu, mi-a placut sa combin culorile (cu siguranta va amintiti ”fluturasii” de acuarela - pe care-i faceam cu totii la orele de desen)...Cand privesc frunzele din parcuri imi amintesc de ei....nu ne mai intalnim in niciun alt sezon cu ruginiul de neconfundat, cu verdele galbui, cu nuantele nenumarate de maro... Si soarele imprumuta culorile toamnei...Un moment inegalabil si intr-un fel dureros - apus...toamna....Nu pot sa explic de ce toamna e - in mintea mea- sinonima cu sfarsitul...Daca stau bine sa ma gandesc, cronologic, iarna ar trebui sa se confunde cu aceasta notiune...Ei bine, nu...Pe mine ma doare toamna...si plang cu ploaia....si trec prin toata gama de senzatii...la fel de bogata ca si paleta coloristica a MARELUI PICTOR...

Toamna mi-e dor, mi-e drag, visez, plang, zambesc trist, melancolic si adun intr-un cosulet frunze moarte, ghinde, castane si nuci...si vise, sperante, neimpliniri, dorinte....

Inconstanta...

Inca de la primele postari pe acest blog am stiut ca nu ma voi tine de treaba...Motive sunt multe...lipsa de timp, chef, inspiratie, inconstanta poate...Nu am nimic de spus concret...Nu in fiecare zi sunt interesanta, in asa fel incat sa ”ma postez” . Pe de alta parte sunt momente care ar merita ”imortalizarea” dar...Mi-e drag sa scriu, uneori doar ca sa vad daca - inlantuite pe ecran (foaie, orice...) - cuvintele imi spun ceva: despre mine, in primul rand, despre altii, prin ochii mei...Nu vreau sa surprind cotidianul (m-am spalat pe dinti, pe fata, am fost la serviciu, am studiat, m-am uitat la familia Bundy si m-am culcat...ciclu reluat cu mici variatiuni...), sa ma mir neincetat de trecerea timpului (cand s-o fi dus anul?? parca ieri ne pregateam de Paste si acum il asteptam pe mosul ala simpatic de-l cheama Craciun...), sa comentez nici oscilatiile la bursa, nici meschinariile inerente cu semenii...Mi-ar placea sa creionez spectacolul...De fapt...si ce am descris mai sus face parte din ”show”...unul mai putin reusit dar chiar si asa...tot spectacol..Mi-ar placea, cred, sa fiu in fata unor momente spectaculoase, unice...Stiu ca doar de noi depinde..dar...Deja ma impotmolesc in idei...si incepe sa nu-mi mai placa...Sa ma opresc...

Dans dans dans...

este numele cartii pe care tocmai am terminat-o...Murakami - autorul ei - m-a facut sa cred ca inca exista literatura...nu doar maculatura...”Dans...”este o lectie de viata (fara a urmari in mod special asta!)...Desi sunt pasaje care dor, prin cautarile disperate ale personajului principal (care poate fi oricine...) acest roman pune intrebari nerostite, intr-o lume sigura precum ziua de maine...Inchipuirea poate fi atat un prieten de nadejde dar si un dusman ingrozitor...Cum poti sa iesi din acest carusel ametitor, in care nu mai stii cum ai ajuns sau in ce scop?? DANSAND, exersand intotdeauna pasii, straduindu-te sa plutesti cat mai bine (spre admiratia celorlalti), imaginandu-ti propriile impliniri, spaime, dorinte, angoase...
”S-ar putea sa nu fi niciodata fericit”...si atunci...”dans, dans, dans”....MAESTRO, muzica!!!!

Celor pe care nu am avut rabdarea sa-i descopar...

Ma-ntreb de ce e nevoie sa treaca un timp...ca sa-mi dau seama ca am avut langa mine OAMENI...(sa incerc o definitie: specie rara, pe cale de disparitie, de a carei protectie nu se ingrijeste nimeni!, capabila sa dea fara sa ceara, sa-si arate sufletul fara ocolisuri si vesminte atragatoare...simplu, generos, cum citeam pe vremuri in povestile cu zane!) Revenind la fraza de inceput...de ce realizez doar DUPA? Din superficialitate, detasare, suficienta...graba...intoleranta...Probabil cate putin din toate...Pentru ca ei nu epateaza, nu sclipesc, nu -si ”urla” omenia...O traiesc pur si simplu...ATAT DE SIMPLU, CA DE CELE MAI MULTE ORI TRECEM PE LANGA EI...mult prea repede si nu interactionam decat foarte putin...

Ca orice minune, ei isi urmeaza propriul drum, influentandu-le si pe ale noastre, indiferent cat de tarziu (uneori niciodata chiar!) realizam - sau nu! asta. Sunt printre fericitii care i-au intalnit si pentru ca i-am simtit aproape... le MULTUMESC, indiferent de intarziere!!

Despre frumusete...

”Frumusetea lucrurilor exista in sufletul celui care le priveste” afirma David Hume...suprinzand perfect esenta...Ce e frumos?? Tot ce are rezonanta cu trairile tale, cu lumea ta interioara, cu adevarul din tine...cu partea aceea pe care de cele mai multe ori o ascunzi...de teama ca nu cumva....cineva...sa-ti descopere ”calcaiul”....Numeste acum 10 lucruri frumoase pentru tine...si ai sa vezi ce incerc sa spun. Pentru mine soarele, copiii, florile, marea, pasarile, ochii, copacii, verdele, cartile si muntele sunt intruchipari ale frumosului...Este -asadar - frumosul meu...Sunt de acord ca exista frumusetea unanim acceptata...dar frumusetea suprema este aceea pe care o simtim, cea care trece de bariera superficiala a ”privitului” , a ”unanimului”, cea care se identifica - in mod dureros de concret - cu ceea ce suntem fiecare dintre noi...

As vrea sa va cunosc prin ceea ce vi se pare voua frumos! Astept cu drag ”frumusetea” voastra!

Despre puterea mintii...

Daca la inceput tot ce tinea de subiectul ”gandire pozitiva” ma scotea din minti prin banalitate, cliseu, blablabla-uri interminabile si inepuizabile pe aceasta tema...mai nou constat ca realmente functioneaza si ca deja celebrul citat din ”Alchimistul” lui Coehlo (care, cu riscul de a ma repeta, ma enerva cumplit...si - daca stau bine sa ma gandesc..- nu el in sine...ci siguranta si nonsalanta cu care toti ”cultivatii” il debitau, fie ca era sau nu in context!!) are o forta proprie...aceea de autosugestie...Din pacate stii cand iti dai seama de asta? Atunci cand functioneaza reversul...cand tot pesimismul din lumea asta isi gaseste o gazda perfecta in mintea ta...si cand tot raul care s-a revarsat vreodata asupra cuiva isi intinde aripa fatidica si asupra unei parti importante din creierul tau - in zona tenebroasa si de nepatruns a subconstientului...ATUNCI doar...te trezesti doborat de propriile idei negre, cumplite...ranchiunoase, gaunoase...urate...(cam prea multe ”adjective”...nu-i asa?)si simti ca pasesti pe terenuri mlastinoase si te tot afunzi...Ce solutii ai? Matematica pura...au te ineci in balta dezolarii si a ”nusuntinstaredenimicului”...au chemi universul la apel, il convoci la o discutie in tete-a-tete si...va imprieteniti...uneltind impreuna la propria fericire. Greu? Nu imposibil...V-o spune un sceptic ....si, culmea!...chiar functioneaza...in loc de concluzie...ne suntem cei mai buni prieteni dar si cei mai mari dusmani...Doar de noi depinde cum ne situam!

De-a cuvintele...

M-am apucat de ”blogarit” din dorinta de a ma exprima intr-un fel mai...sa zicem...coerent...constant...nu neaparat concis...si dintr-un impuls nebun de a ma juca de-a scrisul...Acum nu stiu exact daca asta e o boala...dar incepe sa-mi fie din ce in ce mai clar ca se cam acutizeaza...Cuvintele...cu cateva saptamani in urma am inceput ”cuvantul zilei” - o distractie extrem de interesanta...Functioneaza foarte simplu - primul cuvant care-ti vine in minte atunci cand te trezesti...Cel mai haios e ca..intr-un fel sau altul iti influenteaza ziua...ca e sau nu autosugestie...n-as putea sa garantez...dar ce te faci cand ai de-a face cu ”morocanos” sau ”draci” sau ”depresie”?? Pentru ca trebuie sa recunosc ca nu de putine ori au fost primele, matinale si fardate...gata sa defileze prin mintea mea amortita de somn....Pai ce sa faci? Incerci sa le privesti chioras si sa fii mai puternica decat ele...Asa ca...hai sa ne jucam cu ideile si cuvintele...nu se stie niciodata ce putem descoperi cu adevarat...
Apropo....cuvantul zilei: ”hmmmm” ( a se mentiona ca nu este neaparata nevoie sa fie un cuvant strict...se accepta si onomatopeele ;)))

Carnavalisme...

Mi-e imposibil sa vorbesc despre Italia fara sa ma refer, putin macar, la Venetia...In perioada carnavalului este o feerie...frumosi nebuni, costumati de epoca...si nu numai..defileaza pe stradutele - care au forma unor spaghetti intr-o farfurie - intortocheate si intrepatrunse - foarte asemanatoare...Dar mai bine las filmuletul sa va poarte putin in lumea de care incerc sa va povestesc. Ultima zi de carnaval, 5.02.2008. Enjoy!

O mentiune: in film apar dragii mei Dessi, Meelis (el filmeaza ;) si o noua cunostinta - din Estonia - Cristina...Aaa, era sa uit... la un moment dat va voi surprinde cu niste ”exclamatii” in...estoniana ;))

GIARDINO GIUSTI - una dintre minunile (mai putin cunoscute) ale Veronei..Locul pe care-l numeam mai sus ”coltul meu de rai”. Mi-as dori din suflet sa-i gasesc perechea in inima Bucurestiului...

LA SCALA...

Un loc in care ai senzatia ca visezi (in aparenta simplu, fara nimic sofisticat...reuseste sa-ti taie respiratia!)

San Tomaso

un colt in care-l simteam prezenta (in imagine orga renumita pentru acuratetea sunetului si pentru faptul ca Mozart insusi i-a dat ”viata”!)

Crampeie veroneze...

Am avut o zi interesanta...ar trebui sa spun memoria mea a avut o zi interesanta...productiva chiar...mi s-a facut un dor nebun...de un loc pe care am sa-l numesc coltul meu de rai, unde ma refugiam ori de cate ori in mijlocul zilei simteam nevoia sa ma ascund...situat la inaltime...ofera o perspectiva unica asupra Veronei...Spuneam de memoria mea...chiar asa...de ce azi? Poate pentru ca se implinesc cinci luni de cand am haladuit ultima data pe aleile pustii, printre ruinele romane si fantanile arteziene...Mi-e dor de filele cartii, cu mirosul lor imbietor de hartie proaspat tiparita...de soarele cu dintisori deja (in luna lui Februarie...), de oamenii care se plimbau nestingheriti de probleme cotidiene (sau cel putin asa pareau), de fetele senine, care - fie ca te cunosteau sau nu - iti suradeau si-ti dadeau binete, de benzile pentru biciclisti (care, credeti sau nu? erau DOAR pentru ei), de ”dolce farniente”-le atat de greu - daca nu imposibil - de imitat oriunde altundeva, de via XX Settembre (pe unde mergeam mai mult in alergand, din cauza negrisorilor pusi pe afaceri necurate...) Sigur, orice loc frumos are ”intunericul” sau...dar asta nu-i stirbeste cu nimic frumusetea...Ba dimpotriva...Imi lipseste enorm farmecul de poveste cu iz romantic pe care il are centrul vechi...si cred ca stiu acum...seninatatea, lumina din priviri, generozitatea...rar intalnite in griul nostru caracteristic...ele imi lipsesc atat de mult, incat nu ma pot exprima in cuvinte...Si ce fac? Caut sa regasesc printre imagini senzatiile de atunci...si pastrez cu drag si sfintenie amintirile minunate care ma leaga prin fire pe cat de invizibile pe atat de puternice de mica mea lume din Verona!

Tai plictiseala in felii...

mari, imbietoare....Aud cum cad si se lovesc de pamant...cu un zgomot surd, specific...Le privesc, rand pe rand...cum se desfasoara si cuprind treptat podeaua...stratul creste, ingrijorator de repede...si, si...simt ca trebuie sa opresc valul...Dar nu pot...deja inghit...si incerc sa articulez cateva sunete salvatoare...Plictisul rasuna....vuieste, huruie, se involbureaza...Acum s-a oprit...Timpanele imi vajaie inca...Plictisul tiuie...enervant, constant...dezolant...deprimant...Cu o ultima sfortare ies la liman....peretii imi intind mainile...ma trag...fereastra imi face promisiuni pecetluite cu o raza de soare...un semn de carte imi indica un nou traseu si picaturi de muzica incep sa curga ca o ploaie de vara, semn ca n-am murit...ca am supravietuit macelului plictiselii...
Aaaa, si cred ca nu eu eram cea care taia feliile, ci PLICTISEALA!