NAMASTE sau un roman de aventuri spirituale în India

este mai mult decât o carte despre curajul de a-ți ieși în întâmpinare, de a zâmbi larg și asumat propriilor demoni, despre talentul de a-i îmblânzi cu dragoste și candoare, despre accesul nelimitat la propriile resurse (nebănuit de generoase), despre puterea de a spune DA, de a rupe lanțurile limitelor impuse și auto-impuse, despre dorințe reprimate, despre nevoi și, nu în ultimul rând, despre oameni, așa cum sunt ei, frumoși, pitorești, ermetici, deschiși, OAMENI sau doar oameni, despre ritualuri, abandon, despre o viața așa cum poate fi. E de ajuns sa vrei să deschizi ușa, să te înscrii pe liste și să faci cunoștință cu propriul destin. Cartea vorbește despre tine. Cartea ești chiar tu, acela care nu de puține ori ai simțit dureros de acut nevoia de a ieși din tine ca să te regăsești, de a te privi detașat, spre a te înțelege. Cartea scrie despre rătăcitori întru Adevăr și Lumină, despre abis și despre forța miraculoasă a renașterii...Nu este o rețetă a cunoașterii, nu propovăduiește pompos așa da-uri. Oferă doar alternativa și apasă butonul acela al conștiinței amorțite; cartea aceasta face loc - iubirii, speranței, toleranței, înțelegerii, și aruncă peste bord balastul îndoielii. 

Nu întâmplător NAMASTE e un salut indian, însoțit de o înclinare ușoară a corpului, cu palmele împreunate în dreptul inimii și înseamnă ”Mă închin ție”. Necondiționat. Deschis. Demn. Onest. Pur. Simplu.

Despre Sega (Octavian Segărceanu) nu știam prea multe înainte de NAMASTE. Nici nu aveam nevoie; senzația că redescopăr un vechi prieten nu m-a părăsit nicio secundă, din momentul în care am deschis prima pagină și am închis-o pe ultima. We think alike! Și sunt sigură că și voi...

Cu toată convingerea, căutătorilor de pretutindeni!

http://sega-namaste.com/

Dor de copilărie...

de cărțile cu miros special de ”Arta grafică”, de creioanele colorate, de plastilina buclucașă - din care o infimă bucățică ajungea, nu mă întrebați cum, în păr, de zumzăitul coridoarelor, de Castelul, elasticul, coarda, Flori, fete...., de celebra oranjadă (despre care cu siguranță am mai scris), de cofetăria de la parterul blocului care avea cea mai bună prăjitură cartof ever, de surprizele de la gumă, de uniforma al cărei cordon mă punea în dificultate în fiecare dimineață, de codițele împletite și de bilele asortate, de colegi (mulți dintre ei acum părinți), de toropeala atât de plăcută după o zi de joacă nebună, de genunchii juliți (”semne de bună purtare” cum le spunea bunica), de plimbările nesfărșite cu Alina (pe care, peste ani, am pierdut-o), de Orășelul și Palatul Copiilor, de Carmina (N.B. Carmina Tenera), de taberele la Năvodari și Moeciu, de pasta de ”caracatiță”, de discoteca în aer liber. Mi-e atât de dor încât pierd ordinea în care s-au petrecut. Le retrăiesc însă mereu, cu aceeași intensitate, de parcă mi s-au întâmplat acum pentru prima oară. 

Cu drag, copilăriei mele!